Amma Crellin: Don’t tell Momma.

După finalizarea primului sezon al seriei „Big Little Lies” (adaptare a romanului scriitoarei Liane Moriarty), cineastul Jean-Marc Vallée alături de producătoarea Marti Noxon vor ecraniza romanul psihologic al scriitoarei și scenaristei Gillian Flynn, numit „Sharp Objects” într-o nouă mini-serie de 8 episoade. Cu câțiva ani în urmă, un alt roman al aceleași Flynn, „Gone Girl” (2014), fusese adaptat de către David Fincher.

În urma unor similitudini privind cele două adaptări cinematografice („Gone Girl” și „Sharp Objects”), se remarcă o abordare recurentă către thriller-ul psihologic (atât în cazul lui Fincher, cât și al lui Vallée), reprezentat prin relații familiale disfuncționale (soț-soție, mamă-fiică), plot twist- uri, lipsa unui happy-end convențional, ci mai degrabă unul deschis. Și de această dată, povestea este conturată în jurul unei distribuții foarte puternice: Amy Adams, Eliza Scanlen, Patricia Clarkson, Henry Czerny și Chris Messina.

Reporterul Camille Preaker (Amy Adams) este externată recent de la spitalul de psihiatrie în urma unor traume cu care se confruntă încă din copilărie, dar pe care reușește, cu dificultate, să le țină sub control. Mecanismul prin care Camille menține un echilibru din punct de vedere emoțional este prin eliberarea creată prin durere: cuvinte pe care aceasta și le scrie pe propria piele și care rămân prezente sub forma unor cicatrici, fiecare spunând o poveste din memoria protagonistei.

În perioada externării sale, aceasta află de un caz complex și nefinalizat legat de două adolescente ucise în orașul ei natal Wind Gap, Missouri. Camille realizează că vrea să investigheze personal cazul, încercând atât să afle adevărul din spatele crimelor, dar și să se confrunte cu traumele propriului trecut – iar întoarcerea în orașul natal presupune acest lucru. Situația se complică însă când va afla prea multe și va deveni, la rândul ei, o victimă.

Reîntoarsă „acasă”, Camille se confruntă cu orașul, casa copilăriei, părinții, sora vitregă, Amma (Eliza Scanlen) și cu amintirea surorii sale decedate de o boală nedefinită, Marion. Nu există certitudinea clară despre cine este Camille și de unde vine, dar pe parcursul investigației jurnalistice, ea începe să se arate tot mai mult, confruntându-se de fapt cu propriile traume – relația cu mama ipohondră și posesivă, relația cu sora vitregă și tatăl absent pe care abia îi cunoaște, interacțiunea cu locurile în care nu s-a mai reîntors. Pe parcursul poveștii, Camille începe să dezlege acest puzzle, redevenind victima mamei sale Adora (Patricia Clarkson), care suferă de sindromul Münchausen; totul are loc în casa copilăriei, într-o atmosferă bolnavă, întunecată, sumbră. Boala și controlul, dar și jocul permanent între realitate și memorie sunt câteva dintre temele pe care cineastul le explorează intens în această mini-serie.

Camille reușește în final să-și confirme propriile suspiciuni legate de Adora și de obsesiile sale maladive de a deține controlul, atât emoțional, cât și fizic asupra celor două fete. În cazul Adorei, există în permanență nevoia de a fi nevoită – „necesitatea” de a le distruge fizic pentru a le deveni indispensabilă.

Toate aceste abuzuri se comit în liniște și sub supravegherea tacită a soțului Adorei, tatăl vitreg al lui Camille, Alan (Henry Czerny) – un personaj ce transmite confuzie și incertitudine, uneori pare absent, alteori e complice direct. Casa victoriană a acestei familii este dominată de o atmosferă sumbră, neo-noir, susținută la nivel stilistic printr-o lumină gălbuie, întunecată și printr- un montaj paralel ce revine constant la ideea de memorie (secvențe marcante din trecutul lui Camille și al familiei ei) și modul în care traumele produc conexiuni.

În timp ce acțiunile Adorei vor avea repercusiuni relevante, Amma se va muta cu Camille la Chicago, iar lucrurile vor părea că se îndreaptă către o pantă echilibrată. Însă, finalul poveștii revine cu un alt plot twist, prin care se vor dezvălui noi detalii legate de cazul fetelor ucise din Wind Gap, dar și despre modul în care traumele provocate de Adora își vor lăsa amprenta asupra Ammei, în Chicago, la noul liceu, cu noile prietene.

Așadar, „Sharp Objects” este o mini-serie tensionată, 8 episoade în care suspansul este bine dozat, iar ritmul este unul echilibrat, prin întrepătrunderea paralelă a memoriei cu realitatea. La nivel narativ, se resimte puternic importanța comunității și a spațiului închis – acțiunea are loc într- un oraș foarte mic, în care Camille se reîntoarce cu multă dificultate din punct de vedere emoțional: casa copilăriei fiind paradoxal un loc straniu și auster, în care nimic nu e ceea ce pare.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=JyGOrtpi0WE
On Jean-Marc Vallée & his vision of editing memory: https://www.vulture.com/2018/08/sharp- objects-jean-marc-vallee-editing-memory.html