Mini-seria care a produs vâlvă la finalul anului pandemic, „The Undoing”, este compusă din 6 episoade în regia lui Susanne Bier (cineastă care, alături de Lars von Trier și Thomas Vinterberg, a contribuit direct la mișcarea cinematografică daneză Dogma95). Mini-seria este ecranizarea romanului „You Should Have Known” al autorului Jean Hanff Korelitz, creată de David E. Kelley (din acest motiv, unele similitudini pe care le regăsim și în cazul „Big Little Lies”, serie creată de același Kelley).

Povestea se focusează asupra unui cuplu cosmopolit Grace Fraser (o terapeută de succes) și Jonathan Fraser (medic oncolog pediatru dedicat profesiei sale) – interpretați de către Nicole Kidman și Hugh Grant. Aceștia par să aibă o viață fericită în apartamentul lor din Manhattan, alături de băiatul lor Henry (Noah Jupe), care studiază la una dintre cele mai prestigioase școli din New York.

Încă din primul episod, această aparentă liniște este destabilizată în urma uciderii Elenei Alves, amanta lui Jonathan, iar din acest punct totul se va plia pe o logică clasică a descoperirii făptașului, într-o variantă americană modernă a lui Hercule Poirot și plasată într-un New York opulent, în care tatăl lui Grace, Franklin (Donald Sutherland), deține un apartament superb unde își va găzdui fiica și nepotul în perioada procesului.

Construcția întregii serii este una previzibilă – în fiecare episod, focusul se schimbă în ceea ce privește supozițiile lansate asupra făptașului – o construcție însă care funcționează în logica impusă – există piste false după piste false, indicii, suspiciuni, iar conform reacțiilor urmăritorilor mini-seriei, în fiecare nou episod, potențialul criminal se schimbă – începând cu Jonathan, Fernando (soțul Elenei), Grace, Sylvia (avocata, prietena lui Grace), Franklin, însuși Henry și lista poate continua.

Tot acest preambul în descoperirea criminalului și îndreptarea focusului asupra unor piste false interminabile sunt finalizate într-un mod extrem de neașteptat, tocmai prin previzibilitatea sa: criminalul, fiind cel mai previzibil suspect (Jonathan), devine surprinzător prin banalitatea sa – conform The Guardian, concluzia simplă regăsită și în titlul articolului despre „The Undoing” fiind „lower your expectations”.

Conflictul are la bază un lucru fundamental, pe care inclusiv Grace îl va confirma în momentul în care va depune mărturie, și anume modalitatea prin care oamenii văd lucrurile în conformitate cu unele pattern-uri preconcepute asupra lor. Iar acest concept va susține practic întreaga construcție a personajului Grace și a raportării ei față de Jonathan.

Grace însăși se confruntă cu imposibilitatea de a putea percepe o realitate diferită de cea proiectată de ea, o realitate în care soțul iubitor o înșela și în care acesta putea ucide brutal și, simultan, salva copiii de cancer. Și aceste contradicții și paradoxuri care sunt bine construite la nivel narativ, vor amplifica personajul lui Grace către niște puncte cheie interpretate remarcabil de către Kidman.

Din punct de vedere stilistic, întregul setup este într-o zonă a unei opulențe rafinate, începând cu costumele (trench-urile semnate Dries Van Noten ale lui Grace), scenografia și locațiile (apartamentul lui Grace, apartamentul lui Franklin, casa de pe plajă, școala elitistă etc.), muzica, imaginea și înclinația către close-up-urile hitchcockiene care sugerează un suspans continuu tacit.

Deși doza de imprevizibilitate crește în momentul în care dezvăluirea finalului este redată de cea mai previzibilă pistă, există însă și o recurență a construcției narative, pe care o regăsim în aceeași manieră în „Big Little Lies” – cele patru prietene care decid să facă un pact pentru a se salva, în urma uciderii lui Perry. În acest caz, Grace complotează cu Sylvia, care îi va comunica un amănunt esențial procuroarei în timpul procesului și care va schimba total traiectoria poveștii.

În mod cert, cele 6 ore marchează o mini-serie dramă-thriller-suspans de bifat, împreună cu o producție remarcabilă, cast și crew pe măsură, însă ceea ce lipsește este o construcție mai profundă a personajelor și mai puține plot-twist-uri – unele dintre ele fiind vizibil construite pentru a bifa pattern-urile clasice specifice seriilor de televiziune, în care intriga este continuu permutată asupra unor personaje și situații cât mai puține anticipate, tocmai pentru a crea o anticipare justificată a spectatorului pentru următorul episod și implicit, pentru a bifa succesul comercial.

Așadar, „The Undoing” este o mini-serie de succes care închide acest an și care a reușit să stârnească în mediul online reacțiile dorite: întrebările și suspiciunile cu privire la identitatea făptașului, cât și comentariile pro și contra relativ la finalul seriei sunt câteva dintre elementele clasice care marchează un succes comercial al acestei producții care, prin intermediul unei distribuții bine conturate, reușește în mod cert să capteze interesul, să stârnească previziuni și să lase loc deschis unei potențiale continuări.