Regizor canadian, Xavier Dolan a scris și a regizat opt filme până în prezent, iar în majoritatea, a interpretat rolul protagonistului, rol cu puternice elemente autoreferențiale. Supranumit „o relevație” prin prisma notorietății dobândite în contextul premiilor câștigate în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, Dolan încearcă să se îndepărteze cât mai mult de imaginea idealizată a regizorului tânăr care surprinde și se reinventează prin explorarea propriei intimități și să ajungă la o maturitate la nivel conceptual și stilistic, ceea ce devine tot mai vizibil, mai ales prin filmul său recent „Matthias et Maxime” (2019).

„Matthias et Maxime” (Dolan, 2019) ce propune o poveste, în aparența sa, simplă, despre banalul cotidian (doi prieteni vechi și frământările lor cu privire la propria relație de prietenie), este una în esență extrem de profundă, care trece de barierele tematicii identitare, sexuale și se focusează pe un firesc al prieteniei și al loialității. Mai mult, modul în care Dolan transpune vizual această poveste este inedit – din punct de vedere stilistic, „Matthias et Maxime” reprezintă un punct de cotitură în demersul artistic al cineastului – camera hand-held, zoom-in-urile, schimbările bruște de focus – dinamic la nivel vizual, în contrapunct cu palierul narativ echilibrat.

Pe parcursul anilor, Dolan experimentează diferite zone stilistice și narative, exprimându-se pe sine, fără constrângeri, prin intermediul a patru filme originale, care, fiecare, vor marca un moment important – debutul autobiografic prin care cineastul a ajuns pentru prima oară la Cannes, „I Killed My Mother” (2009) – adolescentul care își descoperă propria sexualitate și se confruntă cu frământările mamei sale; triunghiul amoros din „Heartbeats” (2010), relația unei femei transgender cu iubitul ei surprinsă pe parcursul a 10 ani în „Laurence Anyways” (2012); reuniunea de familie din „Tom at the Farm” (2013) sau relația fiu-mamă și tatăl absent (motiv recurent în filmografia lui Dolan) din „Mommy” (2014).

În 2016, Dolan câștigă în cadrul Festivalului de Film de la Cannes „Grand Prix” pentru pelicula „It’s Only The End Of The World”, realizată după piesa de teatru al lui Jean-Luc Lagarce (1990). Filmul spune povestea scriitorului Louis (Gaspard Ulliel), bolnav în stadiu terminal și a reuniunii sale cu familia după o absență de 12 ani. Louis, care părea deja stins din memoria tuturor după lunga sa absență, va reveni acasă doar pentru a le da vestea dramatică. Palierul stilistic este

unul original prin teatralitatea sa, prin prisma unei claustrofobii pe care Dolan o imprimă prin excesul de close-up-uri, camera hand-held, cromatica albăstruie, desaturată și imaginea granulată.

Între „It’s Only The End Of The World” (2016) și „Matthias et Maxime” (2019), cineastul scrie și regizează un film în co-producție Canada și UK – „The Death & Life of John F. Donovan (2018) care vorbește despre relația dintre un tânăr actor și un consacrat star TV, la 10 ani după moartea celui din urmă și corespondența pe care cei doi au purtat-o. Dolan reușește din nou să aducă împreună o serie de actori remarcabili, cum ar fi Kit Harington, Natalie Portman, Susan Sarandon, Kathy Bates, Jessica Chastain.

În 2019, cu filmul „Matthias et Maxime” (2019), Dolan „revine” în propriul film, în toate modurile posibile – scenariu, regie, costume, scenografie și nu în ultimul rând, preluând rolul lui tânărului Maxime. La o reuniune a unor prieteni vechi, Maxime va fi nevoit să se sărute cu Matthias (Gabriel D’Almeida Freitas), pentru un scurtmetraj realizat de către Erika, sora lui Matthias. Acesta va fi doar declicul de care cei doi aveau nevoie pentru a-și reconfigura radical existența, dorințele, nevoile proprii și nu în ultimul rând, pentru a se redescoperi pe sine. Viața celor doi se va schimba atât în raport cu propria lor identitate și relație de prietenie, dar se va răsfrânge și în relațiile de familie – Maxime și relația disfuncțională cu mama sa (Anne Dorval), absența tatălui și a fratelui său, iar în cazul lui Matthias, relația cu logodnica sa și consecințele ce survin în urma incertitudinilor sale. Deși Dolan se va concentra în jurul acelorași teme, există în cazul acestui film o schimbare – acel coming-of-age, atât la nivel diegetic, al celor doi prieteni care suferă o transformare majoră, cât și în cazul cineastului. La nivelul construcției personajelor și a întregului conflict narativ, Dolan va urmări, poate pentru prima oară în mod real, o anume tandrețe și loialitate, în general o privire mult mai profundă și îngăduitoare asupra personajelor, renunțând la rebeliunea și agresivitatea ce l-au făcut remarcat. Există un singur moment marcat clar, în care Max se revoltă împotriva mamei alcoolice pe care, fără niciun sprijin exterior, o susține necondiționat. Însă și acest moment, deși pare construit pe un soi de agresivitate, provine tot dintr-o vulnerabilitate, din absența figurii materne, paterne și fratelui său. Reacția expansivă a lui Max marchează și mai mult o protecție pe care trebuie să i-o ofere mamei.

În întreaga sa filmografie, focusul va rămâne asupra dialogului susținut (de cele mai multe ori, construit pe situații ale banalului cotidian), pe palierul stilistic original (close-upuri care explorează intimitatea, cromatică rece sau caldă, însă desaturată, necontrastantă și, nu în ultimul rând, pe explorarea, prin intermediul unor principii cinematografice realiste bazate pe autenticitate, a identității și a intimității.

„Matthias et Maxime” trailer: https://www.youtube.com/watch?v=stw7WGykUqs